Data la care va avea loc prima dezbatere democrată în alegerile prezidențiale din SUA

Data la care va avea loc prima dezbatere democrată în alegerile prezidențiale din SUA
Publicat: 07/08/2015, 09:56
Actualizat: 07/08/2015, 11:29

Potrivit calendarului dezbaterilor din timpul alegerilor primare, primul dintre cele șase evenimente televizate urmează să aibă loc în statul Nevada, în contextul în care Partidul Democrat încearcă să păstreze Casa Albă, după cele două mandate consecutive ale președintelui Barack Obama.

A doua dezbatere este programată pe 14 noiembrie, în Iowa, iar următoare pe 19 decembrie în New Hampshire. Cele două state votează primele în alegerile primare, care stabilesc candidatul la președinție al unui partid.

A patra dezbatere este programată pe 17 ianuarie în South Carolina, iar a cincea și a șasea în Florida și Wisconsin, respectiv în februarie și martie.

„Aceste șase dezbateri vor oferi participanților la caucus și alegătorilor din (scutinele) primare oportunitatea să afle de la candidați care este viziunea lor pentru viitorul țării”, a anunțat Debbie Wasserman Schultz, președinta Comitetului Național Democrat, citată într-un comunicat.

„Ele vor sublinia contrastul evident dintre valorile Partidului Democrat, care se concentrează asupra consolidării clasei de mijloc, și ale republicanilor, care vor să continue politici ce nu au legătură cu realitatea și depășite”, a subliniat ea.

Clinton, favorita evidentă, îi înfruntă pe senatorul independent Bernie Sanders, pe fostul senator Jim Webb din Virginia, fostul guvernator al statului Maryland Martin O’Malley și pe fostul guvernator al Rhode Island Lincoln Chafee.

Democrații au anunțat calendarul în timp ce republicanii soseau la Cleveland, în Ohio, la prima lor dezbatere din cursa în vederea alegerilor de anul viitor.

Șaisprezece bărbați și o femeie luptă pentru obținerea nominalizării Partidului Republican, în frunte cu favoritul Donald Trump.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce au făcut Bianca și Robert după circul și eliminarea de la Insula! Adevărată telenovelă...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Momentul în care Denis Repka se izbeşte cu motocicleta de un parapet. Omul de afaceri a...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
Meghan, atacată cu acid sau cu cuțitul, la Londra. Prințul Harry, scenariu incredibil
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform